Selectează o Pagină

*Inainte de toate mentionez ca in tabele sumele sunt cu milioane lei si in text folosesc Miliarde lei!

Ne este tuturor înca foarte proaspătă ultima majorare a salariilor din sănătate odată cu intrarea în vigoare a OUG20/2016. Problema e că forma finală adoptată de parlament, legea 250/2016 produce efecte doar din luna decembrie a lui 2016.

Tocmai de aceea considerăm că este de interes să urmărim care este evoluția veniturilor și cheltuielilor în alocarea Fondului Național de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)– sau Fila de buget pentru sanatate,  ca să știm ce ne așteaptă de acum încolo.

Despre FNUASS trebuie să știm că se referă, în proporție de 85 %  la banii colectați din contribuții atât ale angajatorului cât și ale angajatului, restul banilor vin din colectarea impozitelor și taxelor pe bunuri și servicii, venituri nefiscale și transferuri din fondurile Ministerului Sănătății.

buget

Figure 1. Executie buget FNUASS (sume exprimate in milioane lei)

Acești bani sunt utilizați pentru acoperirea cheltuielilor cu sănătatea: 26.1 MLD lei , în 2016 (estimat)

Luand in considerare doar aceste date creșterea veniturilor în sănătate pentru 2017 este de aproape 4 mld lei – 15% față de 2016 dar, exista un mare DAR . În fiecare an sunt alocate fonduri speciale, subvenții cu scopul de a suplimenta veniturile și pentru a sustine cheltuielile angajate. În 2016 valoarea subvențiilor acordate în primele 12 luni a fost de 2.3  MLD lei estimat, deficitul calculat fiind de  1.1  MLD lei lei, 200 si-un pic milioane  euro.

venituri_deficit_executie

Figure 2. executia bugetara pe primele 11 din anii 2010 pana in 2016

Adică pentru sanatate s-a cheltuit cu 1.1 MLD lei  mai mult decât veniturile fondului cu acestă destinație specială in 2016. Situația nu este una nouă, dimpotrivă, an de an guvernele suplimenteaza fondurile pentru sănătate, conform graficului următor. Singura problemă ar fi in anii cu deficit mare si subventia e mare în acelasi an sau în următorul, dar în 2016-2017 ea nu este prinsă, iar deficit atât de mare nu a fost niciodată ca în 2016, deși a fost un an economic excelent.

subventii

Figure 3 valoarea subvențiilor este la nivelul anilor încheiați, iar pentru 2017, 2016 estimat si 2017 previzionat

Pe scurt, înseamna că valoarea veniturilor, a banilor colectați din contribuții nu ține pasul / ritmul cu valoarea cheltuielilor generate de sistemul de sănătate.  Si mai mult decât atât, cea mai mare problema e că dacă bugetul e angajat (cheltuielile sunt garantate cumva) veniturile nu sunt garantate deloc. Se bazează majoritar pe creșterea contribuțiilor ceea ce vedem că nu s-a intamplat nici in 2016.

Dacă situația era cea prezentată mai sus înaintea majorărilor de salarii haideți să facem un exercițiu de imaginație sau cu creionul pe hârtie și să tragem concluzii cu toate masurile actuale: sistemul este unul șubrezit, cu nevoie urgentă de investiții în oameni,  servicii medicale, mijloace fixe dar mai ales în pacienți. De unde?

Măsurile Guvernului și promovate de coaliția de guvernământ cu impact pe sănătate sunt următoarele:

  • Legea 250/2016 care a intrat În vigoare dupa alegeri care mărește salariile de bază cu 15% în medie pentru personalul medical. Se aplică de la 1 decembrie – crește cheltuielile  Veniturile de bază și implicit sporurile.
  • Anularea plății CASS pentru pensionarii cu pensii sub 2.000 lei– scade veniturile
  • Scoaterea plafonului peste 5 salarii medii – crește veniturile, dar câti oameni știți cu salarii oficiale peste 8.500 de lei? 70% din salariați au 1.700 net sau mai puțin.

Alte măsuri care au intrat în vigoare înainte și pun presiune pe bugetul FNUASS: OUG 35/2015 – mărirea salariilor cu 25% din 2015 si OUG 20/2015 plata gărzilor și sporurilor la nivelul salariului din 2016.

Practic toate măsurile (cu excepția uneia) au ca efect reducerea veniturilor fondului sau creșterea cheltuielilor fără măsuri compensatorii, directe.

Asta înseamnă că sunt 2 variante posibile, falimentarea FNUASS(puțin probabilă) sau subvenționarea și mai mult a FNUASS de la Bugetul de stat ceea ce crește presiunea pe Bugetul Național, care în 2017 va avea cele mai mici încasări din taxe și impozite din 1990 încoace.

Va putea oare guvernul să suporte toate aceste cheltuieli?  Noi credem ca bugetul FNUASS propus de 28.8 MLD Lei este nerealist in creștere cu ¬4 mld lei față de anul 2016 și deficitul va trebui finanțat de undeva.  De unde? Vom vedea.

Dr. Mihai Negrea, medic rezident epidemiolog

MSC, Managementul Serviciilor de Sanatate

 

Ec. Ioana Blaga

Project Developer HospitalNet.ro