În normele contractului cadru, deobicei, găsim o anexă(pentru hg 400/2014 era 23). Acum, având în vedere noul contract, vom vedea unde se specifică exact cum se face finanțarea prin sistemul DRG.
În principiu, logica e următoarea: sistemul DRG funcționează similar cu un sistem de asigurări pe baza de medii – nu e plătit fiecare caz în parte, ci media cazurilor cu un tarif prestabilit. Adica ICM spital x TCP spital X Nr Cazuri, ICM = gradul de complexitate al cazurilor în medie și TCP = Tarif pe caz ponderat, adică un spital cu ICM de 1 primește de la Casa pe un caz un TCP de 1575 RON să zicem. Aceasta este varianta simplă.
Varianta mai complicată este repzerentată de faptul că banii pentru acuți de la casă au un plafon care se calculează cu o formulă( unde intră și indicatori ca Durata Medie de Spitalizare (DMS), Numărul de paturi, plus penalizarea(P), în funcție de categoria de spital. Asta înseamnă că deși în teorie o apendicita necomplicată tratată chirurgical oriunde în țară, consumă aceleași resurse, ea are minimum 5 nivele de finanțare, în funcție de categoria de spital (cu cât e spital de categorie mai mare de 1, cu atât e mai bine finanțat) și, în plus, are minim 5 TCP-uri diferite. TCP-urile sunt calculate absolut subiectiv în anexele normelor contractului cadru.(între 1430 RON – 1800+ RON).
Formula de contractare actuală:
Suma contractată=ICM x TCP x (P x nr paturi contractabile*290)/DMS
Astfel că diferența de finanțare pe aceeași patologie în spitale diferite poate ajunge la 70% din finanțare între Spitalul Universitar de Urgență București și Spitalul Orășenesc Ștei. DRG-ul face diferența corectă între aceste spitale, diferența fiind de 30-40% pe Grad de complexitate(ICM).
Diferența reală vine din aplicarea unor metode de finanțare diferite și asta ar trebui eliminată pentru a se ajunge la plată egală pe același act medical, indiferent unde se desfășoară acesta. Lucru care momentan nu se întâmplă.